Newsflash

Rezultate căutare « observatorul roman de sanatate »


Responsabilitatea socială şi individuală pentru sănătate

de Prof. dr. Vasile ASTĂRĂSTOAE - mar. 26, 2010

În cadrul Adunării Generale a Colegiului Medicilor din România, care are loc în zilele de 25 şi 26 martie 2010 este prezentat un raport cu tema „Responsabilitatea socială şi individuală pentru sănătate în sistemul sanitar românesc“. 
Detalii despre acesta puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Va fi acesta anul stopării crizei şi în Sănătate?*

de Cristian HOTOBOC - feb. 12, 2010

Conform Bugetului aprobat pe anul 2010, acesta va fi „anul investiţiilor“, „anul stopării crizei“ etc. Dar nu şi în Sănătate! Anul 2009 s-a încheiat cu: protestul disperat al pacienţilor cronici ai sistemului sanitar românesc (care nu întrevăd nicio şansă de supravieţuire în anul 2010) un raport SAR (Societatea Academică din România, n. red.) care arată situaţia critică din domeniul sanitar în România o iniţiativă legislativă susţinută de întregul corp medical privind acordarea a 6% din PIB domeniului sănătăţii în anul 2010 protestul furnizorilor privaţi de servicii medicale împotriva încălcării legislaţiei din domeniu şi lipsei de transparenţă a autorităţilor provizorate la conducerea Ministerului Sănătăţii şi CNAS consumarea anticipată a bugetului anului 2010 şi un raport european despre sănătate care plasează ţara noastră pe ultimul loc în acest domeniu. (...)

ATENTAT LA SĂNĂTATE

de Dan LĂZĂRESCU - ian. 29, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Oficialii din sănătate resping acuzaţiile de „falsă pandemie“

- ian. 22, 2010

Oficiali care coordonează sănătatea publică şi alţi experţi au respins în mod categoric acuzaţiile vehiculate în mass-media ori pe internet, conform cărora firmele farmaceutice ar fi folosit în mod exagerat afirmaţiile privind ameninţarea pandemiei H1N1, pentru a panica şi a determina guvernele să constituie/cumpere stocuri inutile de vaccin. (...)

Imagini valoroase pentru sănătate

de Dr. Maria DRAGOTĂ - oct. 30, 2009

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Roman despre realitatea alternativă

de Geo VASILE - oct. 30, 2009

Intelectualii Occidentului au progresat de la Renaştere încoace parcurgând trei stadii: la început ei sperau în izbăvire de la Dumnezeu, apoi de la filosofie, iar acum de la literatură. (Richard Rorty). (...)

„TICHETUL PENTRU SĂNĂTATE“ (2)

Continuăm publicarea observaţiilor referitoare la definirea pachetului general de servicii medicale din sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi introducerea tichetelor pentru sănătate, elaborate, recent, de Comisia de Medicină de Familie a Colegiului Medicilor din România. (...)

„TICHETUL PENTRU SĂNĂTATE“ (1)

Comisia de Medicină de Familie a Colegiului Medicilor din România, reunită recent, a elaborat o serie de observaţii referitoare la definirea pachetului general de servicii medicale din sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi introducerea tichetelor pentru sănătate. Publicăm, în acest număr din „Viaţa medicală“, prima parte a acestui material. (...)

Pensionarii din sănătate şi "coplata"

de Elena GHIŢESCU - aug. 14, 2009

Dl dr. Ion Bazac, ministrul sănătăţii, a promis că pune în dezbatere publică proiectul de lege privind „coplata medicală“. (...)

Un roman "document-dramă"

de Madeleine KARACAŞIAN - aug. 14, 2009

Cunoscutul om politic şi economist Varujan Vosganian, vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România, a debutat editorial în primii ani ai ultimului deceniu din secolul al XX-lea, cu ceea ce s-a chemat "literatură de sertar", concretizată în placheta de versuri „Şamanul albastru" şi cu volumul de proză „Statuia Comandorului". (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe